6 stiluri de spumante pe o singura podgorie

29 September

Un produs cu o istorie impresionantă care începe cu primele menţiuni făcute de scriitorii Greciei Antice şi ai Romei despre „vinul care spumează”, desăvârşit de renumitul călugăr Dom Perignon de la mănăstirea Hautvillers (Epernay), transformată în 1743 de Claude Moёt într-o vinărie cu renume mondial. În aproape 270 ani spumantul a devenit un produs cu unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere pe piaţa mondială a vinurilor.

Istoria vinului spumant românesc începe pe la mijlocul secolului al XIX-lea odată cu realizarea acestuia de către agronomul Ion Ionescu de la Brad în 1841 la comanda domnului Moldovei Mihai Gr. Sturdza. În acest fel România devenea la acel moment a patra ţară din lume (după Franţa, Germania şi Rusia) cu producţie autohtonă de vin spumant. Datorită muncii constante şi simţului managerial al oenologului dr. ing. Ion Puşcă, podgoria Panciu devine în 1969 locul în care i-a naştere primul spumant clasic „de Panciu”, devenit ulterior un brand cunoscut în toată ţara.

Situată pe dealurile Subcarpaților de Curbură, localitatea Ţifeşti se găseşte în mijlocul viilor din nordul judeţului Vrancea care formează podgoria Panciu. Particularităţile Dealului Sârbilor sunt solul baticalcaric lutoargilos dezvoltat pe depozite loessoide mijlociu fine, umiditatea echilibrată, temperaturile moderate cu o medie anuală de 10,2 0C şi expunerea la soare cu o înclinare 30 spre ESE.

„Din 2009 Domeniile Panciu sunt inima şi sufletul vinurilor provenite din cele peste 120 hectare de viţă de vie situate în această zonă. Am pornit la drum cu o misiune care de-a lungul anilor a stat la baza activităţilor şi deciziilor luate: fabricarea unui produs natural de calitate autohton românesc cu valorificarea continuă a podgoriei Panciu. Astfel, munca grea şi dedicată a echipei se fructifică prin prezenţa pe piaţa a unui portofoliul ce cuprinde o varietate de produse de la vinuri liniştite albe, roze şi roşii până la frizzante, spumante toate încadrate în 4 game de Domeniile Panciu, Sagio Panciu Riserva şi Casa Panciu.” spune Daniel Guzu, fondatorul și proprietarul Domeniile Panciu.
Una din cele mai speciale realizări ale cramei a fost lansarea pe piaţă în 2012 a spumantului brut Domeniile Panciu produs după metoda clasică (champenoise) cu fermentare şi maturare la sticlă timp de minim 2 ani. Acesta a fost apreciat atât de consumatorul simplu cât şi de către juriile concursurilor de profil. În 2015 a luat medalia de bronz la Decanter World Wine Awards.

La final de 2016, Domeniile Panciu lansează vinurile spumante - Blanc de Blancs şi Cuvee Prestige, ediţii limitate, disponibile doar în HoReCa şi magazine specializate.

Anul 2017 va veni cu blanc de noirs, rose si roşu. Scopul cramei a fost și este de a produce vin spumant românesc cu valorificarea întregii palete de stiluri tehnologice din zona Champagne.